Această brosură cuprinde sinteza activităților desfășurate de unitățile școlare din cadrul asociației, în perioada 2009-2012. Aceasta este o publicație proprie, apărută în luna martie 2012, la Miercurea-Ciuc, și constituie un schimb de bune practice, diseminare şi popularizare a unor proiecte educaţionale desfăşurate în şcolile cu predare în limba română din județul Harghita.
Acesta a fost tipărit la Print Trofeea Design, Miercurea-Ciuc, în anul 2014 (ISBN 978-973-0-17547-9). Albumul prezintă prin imagini și opinii edițiile Festivalului de folclor al copiilor „Cântec, joc şi voie bună!”, proiect cultural desfășurat în cadrul programului cultural „Tradiţii şi credinţe milenare pe plaiuri harghitene”, inițiat și coordonat de Asociația Învățătorilor Harghiteni. Festivalul a debutat în anul 2009, la Căminul Cultural Sărmaş, și a avut ca scop conservarea și transmiterea tezaurului folcloric local, format din tradițiile, obiceiurile, cultura, arta şi portul românesc specific zonei. De asemenea, manifestarea și-a mai propus descoperirea și încurajarea copiilor cu talente artistice, exersarea unității și exprimarea prin artă a comunității românești din județul Harghita.
(ISBN 978-606-683-945-7)
Această publicație a apărut în ianuarie 2019 la Editura Didactică Publishing House din București și este dedicată Centenarului Marii Uniri și împlinirii a 10 ani de activitate a Asociației Învățătorilor Harghiteni. Broșura, având o calitate de concepție și tipărire deosebită, are rolul de a păstra vie amintirea unor evenimente de înaltă vibrație și puternică emoție, organizate prin întâlnirea a două popoare surori la ceas de sărbătoare.