Asociația Învățătorilor Harghiteni, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic "Apáczai Csere János" și Inspectoratul Școlar Județean, anunță atelierul metodic cu tema:”𝐈𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐢 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐬̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆-𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐞”
Formatori: Ciucanu Onorica și Oproiu Ramona-Dana
Link de înscriere: https://ccd.eduhr.ro/program/signup/1709019958
Programul este avizat de Ministerul Educației, se încadrează în categoria programelor de dezvoltare personală și abilități funcționale și se poate echivala în credite profesionale transferabile la nivelul unității de învățământ.
Atelierul se adresează personalului didactic din învățământul preuniversitar.
Vă așteptăm cu drag!
În baza Acordului de parteneriat cu Casa Corpului Didactic “Apáczai Csere János” și Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Asociația Învățătorilor Harghiteni continuă atelierele pentru cadrele didactice - ”Dinamica relațională” - Drumul de la automotivație la motivarea elevilor.
Formatoarele noastre, Ciucanu Onorica și Oproiu Ramona-Dana, ne-au reamintit importanța automotivației. Aceasta este o călătorie directă în interior pentru a obține bunăstarea. Motivația internă sau automotivația reprezintă motorul intern care ne propulsează către obiectivele noastre, forța care ne împinge să acționăm în direcția realizării scopurilor pe care ni le-am setat. De asemenea, este necesar să reținem că această abilitate nu este învățată o zi sau două. Este un proces de maturare în care ne putem vedea realitatea din cristale diferite, unde ne putem pune întrebări provocatoare pentru a ne deschide mințile. Automotivația este motorul creșterii personale, o călătorie pentru care toți avem un bilet.
Pentru a fi motivaţi la învăţătură elevii trebuie să-şi descopere înclinaţiile, pasiunile, interesele, să-şi creeze propria lor agendă de învăţare, şi, cel mai important, să valorifice caracteristicile propriei personalităţi în activităţile desfăşurate în şcoală.
Mulțumim celor peste 100 de participanți pentru conectare, deschidere și pentru atmosfera care s-a creat de-a lungul celei de a doua întâlniri!
Ne bucurăm că ați ales să participați la primul webinar din cadrul seriei ”Orizonturi inovative pentru o școală care învață – profesori, elevi, părinți (PEP)”, webinar care s-a desfășurat joi, 11.11.2021, începând cu ora 17,00, având ca temă: Contextul școlii, contextul familiei - impactul asupra dezvoltării copiilor, webinar susținut de Oana Moșoiu, Lector universitar, doctor în Științele Educației, trainer – educația adulților (ONG, guvernamental și business), educație nonformală și tineret – din 2007, formator Tineret în Acțiune și acum formator Erasmus+, consultant în educație, formare și dezvoltarea resurselor umane – Autoritatea Națională pentru Calificări/ANC, UNICEF, CNDIPT, Fundația Noi Orizonturi, Federația VOLUM, Consiliul Național al Elevilor, expertiză în dezvol tarea organizațională.
Comunicarea între școală, părinți, elevi și profesori este esențială pentru a asigura o înțelegere clară a ceea ce trebuie făcut, de către cine și cum. În vremuri de incertitudine, este important ca părinții să se implice în relația cu școala. Este important să comunicați în mod sistematic cu părinții, nu numai la nevoie. În felul acesta se va crea un mecanism clar, comunicarea va fi așteptată, iar părinții se vor simți încurajați să participe și să se implice mai mult în viața școlară a copiilor lor. Este esențial să creați mecanisme de feedback clare și accesibile pentru familii, astfel încât acestea să își poată exprima opiniile, îngrijorările și așteptările. Odată ce aceste mecanisme au fost stabilite, asigurați-vă că funcționează, pentru a păstra nivelul de încredere și implicare.
Înregistrarea webinarului poate fi accesată mai jos!
Aproape 200 de participați la cel de-al doilea webinar din cadrul seriei „Orizonturi inovative pentru o școală care învață – profesori, elevi, părinți (PEP)”, webinar care s-a desfășurat miercuri, 26.01.2022, începând cu ora 17,00, având ca temă: Educația STEAM – viitorul educației începe azi (Partea I), webinar susținut de prof. Gabriel Anastasiu, ambasador al spațiului la ESERO Romania NE, coordonator al Clubului de Robotică, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc și prof. înv. primar Daniela Lungoci, consul al spațiului la ESERO, Școala Gimnazială Ipotești, Suceava.
Integrând conceptele educației STEAM, subiectele și standardele evaluării avem o modalitate de a schimba demersul procesului de învățare obișnuit.
Cheia succesului în societate este să oferim copiilor cunoștințele și abilitățile necesare pentru a se descurca, chiar mai mult de atât, într-o lume ce se află într-o continuă schimbare.
Vă mulțumim pentru participare!
înregistrarea poate fi accesată mai jos.
Astăzi, 24 februarie 2022, între orele 17-19, în cadrul programului de formare” Orizonturi inovative pentru o școală care învață- profesori, elevi, părinți (PEP) a avut loc cel de-al treilea webinar.
Programul este inițiativa Asociației Învățătorilor Harghiteni, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita și Casa Corpului Didactic ”Apáczai Csere János” Miercurea-Ciuc. S-a desfășurat în prezența inspectorului școlar general, Demeter Levente, a inspectorului școlar general adjunct Glodeanu Cristinel-Fănel și moderat de Mîndru Elena, inspector școlar, președinte al asociației.
Tema conferinței a fost ”Psihologia pozitivă aplicată în domeniul educațional” susținută de conf. univ. dr. Ana-Maria Cazan, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Transilvania Brașov. Prezentarea a avut ca fundament o cercetare în domeniu și a fost orientată spre aspecte precum: implicații ale utilizării tehnologiei asupra stării de bine, contextul online si implicațiile sale asupra profesorilor și elevilor, predarea-învățarea online în contextul pandemic și tehnostresul, cauzele tehnostresului și cum poate fi prevenit acesta.
Atât tema propusă cât și modul de prezentare au fost apreciate de cei 118 participanți ca fiind interesante și actuale. Îi felicităm pentru interesul manifestat și le mulțumim pentru încrederea acordată nouă.
Vă mulțumim pentru participare!
Astăzi, 31.03.2022, la Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János” Miercurea-Ciuc, a avut loc cea de-a doua parte a webinarului „Educația STEAM–viitorul începe azi”, organizat de Asociația Învățătorilor Harghiteni în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita și instituția gazdă. S-a desfășurat în format hibrid, cu 17 cursanți în sala de curs și 72 de cursanți conectați online. Formatorii sunt profesori pasionați de domeniul științelor și de abordarea practică și modernă a acestora, cu experiențe multiple și recunoaștere la nivel național și în Europa. Cu tact, mult entuziasm, numeroase truse și materiale specifice, însoțiți de entuziamul participanților, timp de trei ore si jumătate ne-au demonstrat cum putem răspunde curiozității elevilor, utilizând materiale simple și adapta modul de predare al științelor folosindu-ne de tehnologie.
Mulțumim, dnei Daniela Lungoci, dlui Gabriel Anastasiu și dlui Mihai Lungoci! Felicitări participanților
pentru preocuparea de a investi timp în propria informare și dezvoltare profesională!
Înregistrarea poate fi văzută accesând linkul următor sau scanând codul QR de mai jos!
Topic: WEBINAR 4: STEAM – viitorul începe azi (partea a II-a)
Start Time: Mar 31, 2022 01:30 PM
Meeting Recording:
Access Passcode: !LEL93Ga
Seria webinariilor „Orizonturi inovative pentru o școală care învață – profesori, elevi, părinți (PEP)”, inițiate de Asociația Învățătorilor Harghiteni, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János” Harghita și Inspectoratul Școlar Județean Harghita, a ajuns la numărul 5. Astăzi, 14 aprilie 2022, orele 17-19, s-a desfășurat webinarul cu tema „Conceptualizări și implicații ale dezvoltării și implementării: planului de servicii, planului de intervenție personalizat, planului educațional individualizat în activitatea cu elevii cu CES”, susținut de conf. univ dr. Andrea HATHÁZI, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Şcoala incluzivă este școala în care se asigură o educație pentru toți copiii şi reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Principiul fundamental al şcolii incluzive este acela că toți copiii trebuie să învețe împreună oriunde este posibil acest lucru, având la bază ideea educației pentru toți și pentru fiecare, egalizând astfel șansele pentru copiii cu CES.
Activitatea de astăzi a oferit participanților soluții pentru optimizarea activității cu elevii cu CES, prezentându-se aspecte legate de: cadru legislativ care reglementează activitatea cu elevii cu CES, competențele cadrului didactic care să susțină fiecare aspect al evaluării, educației și intervenției, tipuri de servicii ce pot fi oferite copiilor, întocmirea documentelor specifice etc.
Mulțumim tuturor pentru participare.
Înregistrarea poate fi văzută accesând linkul următor!
Topic: Conceptualizări și implicații ale dezvoltării în activitatea cu elevii cu CES
Start Time: Apr 14, 2022 04:08 PM
Meeting Recording:
Access Passcode: 0FP@CLD*
Seria webinariilor, din cadrul programului „Orizonturi inovative pentru o școală care învață - profesori, elevi, părinți (PEP)”, s-a încheiat astăzi, 26 mai 2022. Tema a fost „Rolul cadrului didactic în consilierea elevilor”, iar formatorul, profesor ANCA ELENA PANĂ, consilier școlar la CJRAE Cluj .
Activitatea de astăzi a oferit exemple de bune practici, exerciții interactive, povești și filmulețe terapeutice, care au stârnit interesul celor 64 de participanți și reprezintă suporturi didactice în activitatea de consiliere educațională.
Aceasta este un proces complex, de lungă durată, bazat pe încredere și sprijin. Unul dintre obiective este de a ajuta elevii să parcurgă drumul spre dezvoltarea imaginii de sine pozitive, iar această conferință a accentuat rolul cadrului didactic în acest demers.
Aspecte legate de autocunoaștere, de creșterea stimei de sine, au avut în această seară termeni cheie precum: curaj, perseverență, ambiție, credință, întărire, motivare.
Mulțumim echipei organizatorice, doamnei președinte al Asociației Învățătorilor Harghiteni, inspector școlar Elena Mîndru și partenerilor noștri ISJ Harghita și CCD „Apáczai Csere János” Miercurea-Ciuc.
Înregistrarea poate fi văzută accesând linkul următor!
Topic: Orizonturi inovative pentru o școală care învață - profesori, elevi, părinți (PEP), WEBINAR 6: Rolul cadrului didactic în consilierea elevilor
Start Time: May 26, 2022 04:24 PM
Meeting Recording:
Access Passcode: Gpm$X7n^
Acest proiect se desfășura în 11-12 școli din județul Harghita. S-a reluat după perioada de pandemie și, până în prezent, Școala de vacanță destinată elevilor s-a organizat la Școala Gimnazială " O.C. Tăslăuanu", Bilbor, Liceul Teoretic Sfîntu Nicolae, Gheorgheni, Școala Gimnazială Livezi, Școala Gimnazială Andrei Șaguna, Toplița, Școala Gimnazială O.C. Tăslăuanu, Bilbor și în cadrul Liceului Teoretic " O.C. Tăslăuanu", Toplița. După întreruperea din 2020, sperăm ca acest proiect minunat să răspundă din nou așteptărilor copiilor și părinților ! Regăsiți, mai jos, activitățile organizate în fiecare unitate de învățământ:
Agenda AGIRo pentru vara 2021 poate fi consultată aici.
În data de 16 iunie 2021 a avut loc Adunarea Generală a Asociației Învățătorilor Harghiteni.
La inițiativa Asociației Învățătorilor Harghiteni, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita am dat starul 𝙒𝙚𝙗𝙞𝙣𝙖𝙧𝙞𝙞𝙡𝙤𝙧 – 𝘾𝙤𝙡𝙖𝙗𝙤𝙧𝙖𝙧𝙚 ș𝙞 Acțiune pentru a împărtăși cele mai utile instrumente online și aplicațiile care dau viață orelor.
Casa Corpului Didactic "Apáczai Csere János" din Miercurea Ciuc si Asociatia Învățătorilor Harghiteni au încheiat un important acord de parteneriat si colaborare. Prin documentul semnat de către directorul CCD Harghita, dl. Ferencz-Salamon Alpár si dna. Mîndru Elena, presedintele Asociatiei părțile semnatare acordă sprijin reciproc în organizarea şi desfăşurarea unor programe care vizează formarea cadrelor didactice din județul Harghita.
5 iunie 2021- La mulți ani, dragi dascăli!
"Astăzi, de Ziua Internațională a Cărții Dăruite.
Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” a primit un dar valoros, 167 de cărți. Acestea cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, de către Centrul Eclezistic de Documentare “Mitropolit Nicolae Colan”, împreună cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita, cu sprijinul Asociației Învăţătorilor Harghiteni-preşedinte prof. Elena Mândru.
O bună parte din cărţile dăruite au apărut la editurile Eurocarpatica a Centrului European de Studii Covasna-Harghita, din Sf. Gheorghe şi Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, din Miercurea-Ciuc. O altă parte a donaţiei, o reprezintă cărţile de literatură, de istorie naţională, de cultură generală, cele cu tematică religioasă, de literatură pentru copii.
Delegaţia donatorilor din Sfântu Gheorghe a fost alcătuită din pr. Ioan Marin, de la Catedrala ortodoxă din municipiul de reşedinţă al judeţului Covasna, director al Centrului Ecleziastic de Documentare “Mitropolit Nicolae Colan”, dr. Ioan Lăcătuşu, director ştiinţific al Centrului European de Studii Covasna-Harghita şi doamna Maria Creţu-Graur, director al cotidianului “Mesagerul de Covasna”. La eveniment au participat şi doamna inspector, prof. Elena Mândru, preşedinta Asociaţiei Învăţătorilor Harghiteni şi pr. dr. Laurenţiu-Gabriel Panciu, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.
Vă mulțumim pentru acest dar minunat! Cărțile sunt lumina și fără ele am fi niște oameni săraci!"
Sursa : https://www.facebook.com/sfantunicolae/
Evenimentul editorial este programat în data de 12 noiembrie 2020 în cadrul Adunării generale a Asociației Învățătoarilor Harghiteni.
*
La inițiativa Asociației Învățătorilor Harghiteni s-a editat, tipărit și publicat volumul de carte „Pagini ale istoriei învățământului românesc din județul Harghita”, în cadrul proiectului cu același generic, în colaborare cu Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, cu Tipografia Magic Print, Onești, și cu finanțare din partea Secretariatului General al Guvernului României.
Cartea, tipărită în 350 exemplare distribuite gratuit, are 213 pagini și ISBN 978-606-8685-91-5, fiind coordonată de prof. Elena Mîndru, președintele AIH. Volumul cuprinde 16 comunicări științifice și articole documentare ce au fost prezentate în cadrul Conferinței județene Începuturile învățământului românesc pe teritoriul de azi al județului Harghita, organizată cu ocazia Zilei Educației, în data de 5 octombrie 2019, la Toplița.
Primul semnal de lansare publică a cărții s-a realizat în cadrul Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”, ediţia a XXVI-a, organizată la Complexul Sportiv Național Izvorul Mureșului, în 25-26 septembrie 2020, la rubrica „Lansări și prezentări de cărţi".
Articole în presă despre evenimente:
Articol Informația Harghitei din 20 octombrie 2020
Articol Mesagerul de Covasna din 10 octombrie 2020